marți, 16 februarie 2010

Jurnal de indragostita (I)




Am hotarat sa scriu franturi din clipele traite alaturi de diferiti barbati\baieti pe care i-am iubit sau doar traiam iluzia iubirii.Am cunoscut multe tipuri de personalitati,de caractere,incat imi face placere de a-mi aminti de o "foaie" din cartea vietii mele.Cartea abia a inceput a fi scrisa,si fiecare pagina are importanta si sfarsitul ei.Azi am sa incep partea I.

12 ianuarie.E frig si nu inteleg de ce atata agitatie in jurul unei nunti.Fiecare misuna in toate colturile,se agita,rad,beau,eu stau intr-un colt si privesc ingandurata acea zarva.Nu inteleg nici de ce oamenii se casatoresc in public,nici de ce isi expun fericirea si iubirea.Oare ce e iubirea?
Ceva imi distrage atentia:un barbat imbracat in sacou negru lucios,camasa alba si pantaloni putin cam largi,tot negri.Banuiesc ca e mirele.E asa de frumos si parca nu-mi mai pot lua privirea de la parul lui negru ca abanosul,tenul masliniu si ochii negri ca mura.O saruta pe aleasa inimii lui si parca ma transpun in locul ei si simt cum eu sunt cea sarutata.Stiu ca nu voi fi eu niciodata bagata in seama de el,deoarece el are 25 de ani si eu 9.Sunt doar un copil visator care aspira la dragostea aia din filme,dar se pare ca nu sunt sortita iubirii si deziluzia iubirii imi lasa un gust amar.

El era genul de barbat realizat,familist,protector,puternic pentru mine.Eu,o simpla fetita ce avea nevoie de protectie si care a cazut in iluzia ca va putea fi mireasa la 9 ani.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Ti-am rasfoit blogul; mai vin...

Aceeasi "problema" o aveam si eu cand eram mica, ma indragosteam de barbati cu mult mai in varsta ca mine si visam...si visam :) rochia de mireasa...

dar timpul a trecut, a venit si studentia (in Cluj :)), a plecat si am aflat ca visele pot sa devina realitate daca iti doresti cu adevarat,

(nu ma refer la rochia de mireasa, sau nu numai la ea, care nu mai inseamna la fel de mult azi, pentru mine, poate nimic)

am aflat ca aceea dorinta,
care de altfel poate fi numita de fiecare in ce mod doreste,
e atat de puternica incat poate sa gaseasca suflete, sa aduca zambetul pe buze si licariri in priviri...poate pentru totdeauna.
de fapt stiu sigur ca e asa, pentru ca vreau sa fie asa.

da, existam cat timp visam, cand nu mai visam, murim.

numai bine si frumos!

Anonim spunea...

I seldom leave comments on blog, but I have been to this post which was recommended by my friend, lots of valuable details, thanks again.