Marea ma cheama

Marea ma cheama. De o luna incoace, simteam cum o voce imi soptea in minte, ca trebuie sa plec. Stiam ca n-o sa ma mai simt bine, pana in momentul in care voi ajunge acolo. De mare m-am despartit cand aveam 9 ani. A fost dragoste la prima vedere dar nu am reusit sa ma mai intorc la iubirea mea adevarata. N-am mai reusit sa sarut nisipul, sa inot in mare, sa ma plimb noaptea pe faleza. Mi-a ramas mereu in minte imaginea ei. Dar acum a devenit o obsesie, ceva ma cheama incontinuu acolo. Nu e ceva rational, nu e ceva ce pot constientiza. Imi doresc mai mult decat orice sa plec, indiferent de consecinte. Si stiu ca si marea ma asteapta.
Imi doresc libertate, nebunie, iubire. Acel loc simt ca-mi poate oferi totul. Nu vreau sa ma imbrac intr-un costum, sa calc zilnic pe betoanele pline de praf, sa aud zgomotul de masini. Vreau sa fac ceva ce imi doresc, indiferent de ce cred ceilalti, sau de ce vor oamenii care ma iubesc. Vreau sa-mi traiesc viata singura, asa cum imi doresc. Marea e libertatea mea totala.

Doua verighete

In urma cu 8 ani am primit o verigheta. Nu era o cerere in casatorie, era doar o manifestare a iubirii. Amandoi purtam inele identice, care sa ne lege prin iubirea pe care ne-o purtam. Acele inele reprezentau doar un simbol ca suntem facuti unul pentru celalalt. Le-am purtat amandoi ani la rand, chiar si dupa ce am luat-o pe drumuri diferite. Din cand in cand dadeam peste acel inel, pe care l-am pastrat cu grija si il purtam iarasi cateva zile, dupa care datorita unei superstitii de-ale mele il puneam inapoi in cutia de bijuterii. Mi-era drag inelul, fiind singurul inel pe care l-am primit de la un barbat, dar nu simteam nimic pentru cel care mi l-a daruit. Anii au trecut si au estompat orice urma de afectiune. L-am iubit candva, dar cu timpul am ajuns doi straini. Nu mai simteam unul pentru celalalt.
Intr-una din zilele acestea, dupa 7 ani de cand nu l-am mai vazut, am aflat ca s-a logodit si ca se casatoreste. M-am bucurat atat de mult pentru el, dar mi se parea ciudat, ca o persoana care a iubit un barbat se bucura ca acesta si-a gasit fericirea alaturi de o alta femeie. Si totusi, era cea mai buna veste pentru mine, faptul ca si-a gasit jumatatea, si ca ii merge bine si e fericit. Simteam o pace interioara si nu-mi venea sa cred ca ma bu cur atat de mult.
Intr-una dintre zile, am dat iarasi peste verigheta si am ales sa o port iarasi pentru cateva zile.  Era un imbold care nu era rational, nu putea fi descris. N-o mai purtasem de ani de zile. In acea zi, am jonglat de la stari de entuziasm la tristete maxima. Parca ceva ma controla, ca si cum as fi fost o marioneta iar cineva tragea sforile. Nu stiam de ce aveam stari contradictorii si mi-am dat jos verigheta. Credeam ca mi-a adus ghinion.
Ziua urmatoare, am aflat ca exact ziua cand mi-am pus eu verigheta pe deget, era ziua nuntii lui. Am vazut si o poza cu el si cu uimire am observat ca si el avea aceeasi verigheta pe deget. Cu greu voi intelege destinul.

Castel de nisip

Dupa fiecare perioada de euforie magica, de extaz, urmeaza o perioada de sevraj, de durere, poate chiar de nebunie.
Iubeam cu pasiune, iar asta imi intuneca mintea. Ma transformam in altceva in momentul in care simteam ca o sa se termine totul. Nu stiam exact, nu era niciun semn, dar o simteam. Unii ar spune ca e intuitia feminina. Stiam ca o sa se termine totul, imi doream asta, dar nu puteam sa ma desprind. Era o conexiune deja creata. Si aveam nevoie de mai mult, era atat de greu sa renunt si sa plec pe drumul meu. Nu ma mai puteam concentra si ma gandeam doar la el. Pentru prima data am simtit lucruri contrare: pasiune amestecata cu ura. Aceste extreme, te bulverseaza. Nu stii cum sa reactionezi, ce sa faci. Nu exista nimic rational intr-o asemenea situatie. Te simti pierdut. Simti cum pentru prima data, situatia te controleaza pe tine. Si atunci iti doresti sa fi renuntat la acele clipe frumoase ca sa nu ajungi la clipe mult mai urate si mai puternice. In viata alegi. Un castel de nisip ar fi definitia cea mai buna a pasiunii. Se cladeste repede, poate avea o frumusete incredibila, pare o structura solida, poate fi chiar mare, dar cand vine apa, s-a dus totul. Castelul a disparut, si in loc au ramas doar reziduurile sau chiar nimic. Apa este acea furie care e declansata de pasiune, la un moment dat. Nu stii cand valul o sa vina si o sa distruga totul. Nici macar soarele nu mai poate salva ceva.

Din jurnalul unei vrajitoare

Si gandurile mele zburau din ce in ce mai mult inspre el. Il visam noaptea, ziua, tot timpul. Era o forta necunoscuta care ma aducea mereu la el. Ratiunea nu ma lasa sa ma gandesc, dar deja era creata o legatura invizibila intre noi doi. Acum il vedeam intr-o cu totul alta lumina, mai bun, mai frumos, mai inteligent. Subiectivismul din mine il metamorfoza. Eram asa de prinsa, dar era un sentiment frumos. Imi placea sa-l admir, sa-l ating si mai putin sa-i vorbesc. Ochii lui albastri erau atat de clari si am citit atat de multe in ei...
Eram doar noi doi si il doream. Il doream atat de mult incat am incercat sa ii fac o vraja sa ma trimita departe de acel loc magic. I-am transmis cu toata vointa mea asta in privire, incat chiar ma asteptam sa functioneze.
Aparent nu a functionat, era tot mai legat de mine, cu fiecare clipa ce trecea. Nu m-am mai opus acelei forte magice si am lasat totul in seama lui. Simteam ca plutesc, ca traiesc clipe de vis. Traiam intr-o alta lume, nu mai eram constienta de nimic. Totul era perfect dar in momentul in care sa stiu ca e cu totul al meu, vraja si-a facut efectul. L-a dat atat de tare peste cap, dar el nu stia ce se intampla. Atunci m-am trezit si eu la realitate, am ras si eram fericita. In nicio alta situatie de acest fel, nu as fi putut sa fiu fericita. Acum eram, pentru ca eram constienta de puterile mele. Nu intelegeam cum sau de ce, dar stiam ca au efect. Si in acele minute, s-a schimbat totul. Lui ii venea sa planga de durere si mie imi venea sa sar in sus de fericire pentru ca mi s-a confirmat un lucru. Cu toate acestea, dupa putin timp am simtit durerea lui si m-am intristat. Nu stiam cum sa-l ajut, sa-l fac sa inteleaga ca era vorba de o forta mai mare decat el si ca nu era vina lui.
Am parasit acel loc, dar o bucatica din suflet mi-a ramas la el. Si dupa acest eveniment, ma gandeam chiar mai mult la el.

Pasiune III

Pasiunea ne poate transforma. Putem trai povesti frumoase, urate sau incredibile. Dar niciodata nu este exclus sa te indragostesti. Dar cum iti dai seama ca te-ai indragostit? Care e linia de demarcare intre acestea doua, cand sunt atat de asemanatoare?

Eram la un concert in Bucuresti. Era multa lume in jurul nostru, printre care multi cunoscuti. Am trecut pe langa el, fara sa-l bag in seama, prefacandu-ma ca nu-l vad. Nu aveam nevoie de prezenta lui, desi jumate dintre motivele pentru care am mers pana la Bucuresti erau pentru el. Dar fiind acolo, inconjurata de atatia baieti interesanti, parca el conta mai putin. Parca era invizibil, sters in multimea aceea.
Am mers intr-un alt loc cu gashca mea de prieteni si ne distram linistiti. Oricum stiam ca avea sa ma caute. Simteam asta si nu prea ma interesa.
Si intradevar dupa scurt timp a venit la mine. Era vrajit de mine si incetul cu incetul si eu de el. A plecat si dupa am mers eu la el.
Si timpul a trecut repede. Nu ne interesa pe niciunul concertul, muzica, nimic. Era ceva interzis dar frumos. Eram precauta, sa nu ne observe cineva din jur, dar pe el il deranja asta si se vedea in privirea lui. La un moment dat, n-a mai rezistat pentru ca nu-l lasam sa ma sarute si mi-a spus ca il supar foarte tare. Nu tinea cont de precautiile mele, dar cu toate acestea eu trebuia sa le respect.
El era un copil. Nu era un barbat adevarat, dar imi placea inocenta din privire, din gesturi si din vorbe. De acea inocenta mi-am dat seama abia acum dupa cateva luni. Si inevitabil ma atasasem de acea inocenta. Daca as fi vazut rautate si egoism ca la inceput nu as fi avut cum sa ma atasez, dar asa...legatura s-a creat. Ne strangeam in brate si parca simteam ceva ce vorbele nu pot exprima. Poate din aceasta cauza el nu se exprima in cuvinte. Uneori ma enerva....Aveam nevoie de vorbe, dar el tacea si ma privea frumos. Si atat. Poate daca m-ar fi facut sa rad, daca mi-ar fi spus vorbe intelepte, poate altfel ar fi fost situatia acum.
Stiam ca isi doreste mai mult de la mine, dar eu ii ofeream doar firmituri de atentie si de atingeri. Trebuia sa se multumeasca cu putin. "Cine nu are ochi negri saruta si albastri" - se spune despre cel care , neavand ceea ce doreste, se multumeste cu ceea ce are.

What do you do to be a successful person?

Today I felt lost. I didn't know which is my aim, or my passion. I have so many activities I like, that I don't know which ones are relevant. I want a successful career and I learn everyday, but is not enough. All the books tell you that you should know exactly what you want to become, what you'll do in 5 or 10 years. I used to know, but I don't anymore. I used to know step by step which is the final destination, but now I am confused. I like many things and I get bored of things very quickly. I like to learn more and more. I want to know about almost everything. I want to be complete. I want a piece of this and a piece of that. For me a successful person is a person complete. I want to be successful inside not only outside. I learn everyday to be a successful person, I try to see my defects, and to improve my qualities. I learned today, that some of us shouldn't know all the road, it's enough to know 100 meters in front of us, and in time we'll see gradually our life mission.

Ce e etic in iubire?

Sa iubesti cu pasiune poate sa nu fie etic. Nici macar moral. Si totusi de multe ori nu suntem etici , pentru ca simtim, pentru ca e mai presus de ratiune. Pentru ca esti prins in doua lumi, pentru ca nu poti renunta la ceva, pentru ca vrei doua lucruri. Traiam o iubire care ma facea sa incalc etica, majoritatea principiilor si tot ceea ce credeam eu. Imi doream sa simt, sa traiesc si sa visez. Si langa el simteam toate acestea. Nu intr-un mod rational, dar mereu si mereu mai mult. Cand era langa mine, simteam ca nimic nu mai exista in jurul nostru si ca e atata liniste si pace. Deja deveniseram dependenti unul de celalalt. Candva nu insemna nimic, dimpotriva ma enerva, iar acum nu mai puteam sa nu ma gandesc la el. Si in acelasi timp nu as fi vrut sa fie iubitul meu. Nu eram pe aceeasi lungime de unda, si mi-era greu sa comunic cu el. Era greu sa-l vad langa mine si sa nu-l sarut, dar era si mai greu sa vorbesc cu el fara emotii, fara certitudinea ca ne intelegem dintr-o privire. Ceea ce faceam nu era bine, il amageam si el deja era prins in aceasta poveste care nu ar fi avut niciodata un final fericit pentru el. Eu iubeam din toate punctele de vedere pe altcineva. Am asemanat aceasta situatie cu un conflict de legi. Iar eu eram judecatorul care trebuia sa-si dea seama care lege se aplica. Nu puteam sa dau o sentinta. Puteam doar sa aman. Etica si principiile mele au fost infrante pe jumatate.

Pasiune

Ce e pasiunea? Nu stiu sa o descriu foarte bine, mai degraba o simt. Pasiunea iti amplifica emotiile cand stii ca e interzis sa simti. Ne intalneam intamplator si la inceput nu simteam nimic. Ca si cum ar fi un necunoscut, neatractiv si fara ceva aparte. Dar in momentul in care m-a atins pe brat atunci ceva s-a declansat. In interior si in exterior eram diferita. Imi placea senzatia, simteam cum totul ia foc si parca un curent circula prin mine. As fi vrut sa se repete la nesfarsit aceasta senzatie- atat de greu de obtinut. Candva incercam sa reprim, dar acum simteam ca traiesc. Nu-mi pasa de persoana de langa mine care imi dadea senzatiile acestea, parca as fi vrut sa simt tot mai mult. Incercam sa fug, dar nu puteam, ceva ma tinea acolo, parca o forta invizibila ma lega de maini si de picioare. S-a apropiat de mine, in mijlocul strazii si m-a luat in brate. Eu stateam paralizata si nu puteam sa scot un cuvant, sau sa reactionez. Parca uitasem pana si cum ma cheama. Dar o voce in mintea mea spunea mereu, Indeparteaza-te,- era constiinta. Si atunci s-a dat o lupta in mine. Era asa de dureros si in acelasi timp asa de placut. S-a lipit de mine, ii vedeam doar buzele, si am uitat sa mai respir. Simteam ca as face orice pentru un sarut, dar in acelasi timp vocea din mintea mea nu se oprea. Si cu mare greu, am facut un pas inspre el, l-am strans tare in brate, dar mi-am ascuns fata, ca sa nu ma sarute. Nu stiu ce gandea el, dar eu eram cu un picior in prapastie. Nu mai puteam sa ma dezlipesc de el. Cu cat il strangeam mai tare in brate cu atat il cunosteam mai bine, ii simteam emotiile. Stiam ca ma doreste de mult timp, ca s-a gandit la mine dar abia acum eram sigura. O forta puternica curgea in mine si in el, iar masinile blocurile ce ne inconjurau au disparut pentru noi. Am mers intr-un loc retras, imi doream sa-i vad prezentul si trecutul. Imi placea ideea de a fi considerata o vrajitoare de catre el. Incercam sa-i induc faptul ca fac vraji, dar nu ma credea, doar zambea. Nici eu nu credeam, dar ideea era atragatoare. Am inceput sa ma uit in ochii lui, si el in ai mei si incetul cu incetul ma pierdeam in privire. Am trecut dincolo de ochi si am patruns in suflet. Ochiul era doar o fereastra pentru mine si cu usurinta am intrat inauntru. Spre surprinderea mea am vazut bunatate, suferinta, copilarie. Era ceva ce nu puteam descrie, doar simteam. Il priveam in intimitatea lui si el ma lasa. Vedeam doar lucruri bune iar eu il credeam atat de rau. O emotie puternica m-a cuprins si imi venea sa plang. Parca ii traiam eu povestea vietii lui. M-am oprit pentru ca mi-a spus ca nu mai poate respira si ca simte o durere in piept. Cred ca ii facusem rau, fara sa vreau. Ne-am plimbat prin oras, in ploaie, in Sibiu. Nu stiam orasul, el nu ma stia pe mine si ne completam. M-a luat de mana iar eu nu m-am opus. Parca eram doi copii indragostiti si fericiti. Cand a ajuns langa casa veche care ma astepta, a incercat sa ma sarute, l-am respins cu durere si pe chipul lui am observat suparare. Apoi a mai incercat odata si parca nu mai puteam sa ma impotrivesc. Simteam ca innebunesc si ca mor daca nu-l sarut. Cu cat se apropia mai mult de mine cu atat era intensitatea mai puternica si lanturile care ma prindeau mai grele. Caldura pe care o simteam era innabusitoare iar mintea mea nu mai reactiona. Nu mai puteam gandi, nu mai puteam face nimic, nu mai aveam forta sau cuvinte.S-a oprit foarte aproape de mine si mi-a cerut sa-l sarut. Am refuzat si am dat sa plec, iar atunci m-a prins cu putere si m-a sarutat. Nu mai stiam nimic. Parca as fi fost dependenta de acel sarut iar acum mi-am primit doza. Ne-am sarutat minute in sir, dar oricum pierdusem notiunea timpului. Nu stiu daca au trecut 10 minute sau 20 de minute. Nu mai puteam sa ne dezlipim unu de celalalt. Stomacul imi fremata iar mintea mea era data peste cap. Nu mai stiam cine sunt, ce fac, sau ce caut acolo. Am incercat sa plec dar orele au trecut, iar noi tot prinsi intr-un sarut eram. Intr-un final am plecat, iar semnele "bolii" s-au instalat. Nu mai puteam sa mananc sau sa ma mai concentrez, eram pierduta in timp si spatiu, cu gandul la el.