Odată cu tine

O dulce depărtare, dulce iubire. Am alergat înspre tine,iar acum că te-ai ascuns, fug în toate direcţiile. Nu te mai caut decât in mine, pentru că acolo ştiu că te voi găsi mereu. Am renunţat pentru moment, la mine şi la noi, dar la tine cum aş putea-o face? Acum că te-am pierdut, alerg. Şi nu mai ştiu unde să mă opresc, când şi cum. Mă îndrăgostesc, dar îmi trece când te visez. Simt că visul meu nu s-a spulberat,deşi eu insămi am renunţat la el. Undeva, departe, sper că şi gândurile tale sunt la fel.Dar tare mă tem că nu. Echilibrul meu s-a dus, o dată cu visul meu. Aş vrea să-mi auzi gândurile, dar tare mă tem că te-ai pierde în ele, că te-ar absorbi lacome. Aşa cum tu nu inţelegi cuvintele acestea, aşa cum limba română ţi-e străină aşa nici eu nu am înţeles de ce ai fugit şi de ce m-ai lăsat şi pe mine să "fug". M-ai împins fără să vrei în căutarea iubirii,dar cum aş putea eu oare să o găsesc când am întâlnit-o şi în aceeaşi zi am şi pierdut-o, odată cu tine?

Timp.Viaţă.Moarte

Ce e timpul? Ce e viaţa? Ce e moartea?
Sunt noţiuni atât de ambigue că nici măcar nu pot să le dau o definiţie aproximativă.
Dar ştiu că murim în fiecare clipă,o părticica din noi se transformă sau dispare.În unele zile,murim mai mult.Şi din păcate o mare contribuţie o au şi semenii noştri. Ca nişte vampiri ne sug serul vieţii,zi de zi. Chiar cele mai apropiate persoane ne omoară cu indiferenţă, sarcasm, lăcomie, invidie, ură etc. Şi e normal. Suntem singuri în lumea asta, şi aşa am fost mereu. Am constatat destul de târziu singurătatea cu care ne naştem şi imposibilitatea de a-ţi aduna prietenii,rudele,la un loc.Aparent, e posibil,dar distanţa dintre noi şi ceilalţi e nemăsurabil de mare. Doar corpurile sunt apropiate, dar mintea, sufletul, gândurile sunt la mii de kilometri depărtare. De ce un om când moare e uitat atât de repede?(Cu excepţia geniilor şi a altor categorii de persoane).E simplu, pentru că a fost înlocuit. Egoismul ne face să avem grijă doar de viaţa noastră. Încă de la naştere suntem condamnaţi. Ucidem idei,ganduri, vise, dorinţe.Îi infestăm şi pe ei cu nemulţumire, cu eşecurile si frustrările noastre. Societatea ne vrea roboţi:fără sentimente,fără creativitate, fără viata.
Timp...Viaţă ...Moarte...toate sunt legate între ele şi totuşi fiecare are o cu totul altă definiţie. Şi totuşi există viaţă dupa moarte?

Fără sentimente

Fără sentimente. Asa am reactionat când am auzit vestea. Nu o căutam şi totuşi a apărut. Şi am reacţionat atipic mie. Total obiectiv. Nicio emoţie, doar ganduri pasagere. Aşa ca tine. În momentul în care m-ai înlocuit, probabil ca m-aş fi infundat în sentimente de ură, frică, nebunie, iubire şi multe altele. Probabil că aş fi urlat şi o parte din mine ar fi murit. Acum par seacă. Sectorul meu dedicat ţie a fost înlocuit. Iar în momentul în care aud numele tau, programul meu interior nu te recunoaşte, nu reacţioneaza. Eşti un străin,nu ai acces. Şi nici nu mai există nicio portiţă. E ciudat cum lucrurile s-au schimbat, cum lacrimile seacă, cum tristetea se transformă în bucurie, cum omul se maturizează, cum ochii mei văd ce înainte nu puteau să vadă. Şi fiecare schimbare, fiecare surâs, fiecare lacrimă ma duc tot mai departe de tine. Distanţa dintre noi e mai mare decât un ocean, iar oceanul sunt eu.

Ritual

Am coborât strada,plină de emoţie si căldură,iar când mi-ai apărut în cale aveam impresia că văd chipul unui diavol.Nu eşti om,ai ceva neomenesc şi totul mă leagă de tine. Sunt o bucată din tine.Mi-ai făcut o vrajă, iar acum par a fi a ta. Te urmez ,fără să mă intreb unde ne duc paşii,ochii mei urmărind doar chipul tău. Ajungem în locul nostru tainic, iar acolo fără frică ştiu că urmează să te vrăjesc. Ţi-am promis, iar acum trebuie să mă tin de cuvânt. Mi-e frică.Nu de tine,ci de mine. Dacă vraja mea se va indeplini? Ce mă voi face atunci? Ce te vei face? Oare mi-aş dori eu un demon lângă mine? Oare atât de tare m-ai prins în capcana ta, în seara aceea cu privirea ta rece şi tăioasă încât să nu mă mai poată opri nimeni? Da.
Te iau de mână şi încep să mă concentrez. E foarte greu dar mă chinui. Trec secundele şi simt cum încep să-mi vibreze palmele, să declanşez curentul acela magic care va trece din mine în tine. Vreau să-ţi transfer o parte din bunătatea mea,din inima mea,să-ti transfer sufletul pe care nu-l ai. E tot mai greu,puterile mă lasă, şi încep să zic în minte "Te leg de mine pe viaţă şi pe moarte,dar eu mereu voi avea o portiţă".
Îţi privesc chipul şi îmi vine să-l sarut, să il ating. Eşti perfect mascat. Un diavol,cu chip de înger. Ce chip luminos, şi ce buze, doar ochii fermecatori îmi arată lipsa de profunzime, de suflet şi mă îngheaţă. Te rog să mă priveşti în ochi, iar acum va urma partea interesanta.
Pare ca vrei o luptă intre noi doi,dar eu vreau altceva.Iţi ofer acces la sufletul meu,ba chiar incerc să ţi-l transfer(o parte) dar tu ma doreşti altfel: o adeptă.Nu mă pot conforma,nu-ţi pot vinde integritatea mea şi fără să clipesc,fără să gandesc mă adancesc în ochii tăi.M-am cufundat in ei şi acum sunt in întuneric. E beznă si pustiu.Văd o luminiţă undeva departe si o urmăresc.Încet,încet ţi se schimbă conturul şi ţi se luminează chipul în exterior.E o lumina portocalie.Mi se pare atât de ciudat,nu mă aşteptam la asta.Ţi-am văzut aura.
...Câinele a intrerupt ritualul. S-a pus în spatele tau, si se uita neincetat la mine.E protectorul tău? Mă ridic să plec dar un val de dorinţă mă cuprinde,astfel încât fug înspre tine,te iau in braţe,iar timpul s-a oprit.Te strang,stiu ca imi îmbrăţişez dusmanul dar nu conteaza.Eşti al meu.O simt.Imi întorc faţa inspre tine, şi mă săruţi la început ezitând iar pe urmă tot mai intens.Nu mai există timp,spaţiu,nu mai e nimic,doar noi doi. Epuizată,îmi iau rămas bun, ştiu ca te voi revedea pe alte tărâmuri,in alte vremuri, dar te voi vedea.

Daca as fi o pasare

Daca as fi o pasare....as zbura.Nu m-as opri nici cand picuri grei ar cadea pe aripile mele,nici cand fulgere m-ar urmari,sau cand vantul m-ar impinge,nici cand soarele m-ar arde,sau cand norii grei m-ar acoperi.As zbura de dimineata pana seara in inaltul cerului, iar noaptea as cobori incet,savurand tacerea. Nu mi-as urma suratele,nici parintii, nici copiii, as fi libera si singura. Si singuratea mea imi va umple dorul si dorinta de a face altceva. As vizita in fiecare zi alt loc, as admira bogatiile naturii si as contempla minunatiile realizate de oameni.
Daca intr-o zi cineva m-ar inchide intr-o colivie, as suferi. Nu m-as mai hrani si inima mi s-ar rupe in bucatele. Agonia m-ar omori incet incet si intr-un final n-ar mai ramane nimic.
Dar daca m-as naste intr-o colivie si dupa ani de zile poarta mi-ar fi deschisa as ramane pe loc.Mi-ar fi frica sa fac un pas fara ajutor.As avea nevoie de un imbold.Emotiile m-ar coplesi chiar daca neincrezatoare as aspira la cunoasterea necunoscutului....Si uite ca am fost aruncata in libertate. Din primul moment in care am gustat gustul libertatii viata mea a inceput.Pana in acel moment n-am trait,am avut impresia ca traiesc. Si am devenit o pasare care zboara tot mai sus,mai cade,se ridica,se mai loveste, se impiedica dar intr-un final isi ia zborul. O pasare pe care n-o mai leaga nimeni, pe care o gasesti dar n-o mai aduci inapoi in colivie. Uneori are tentative...vine sta putin,revine la starea primordiala si apoi zboara iarasi. Cu o viteza nemaintalnita, cu o dorinta arzatoare de a scapa. In colivie se imbolnaveste. Moare

Punct.

Pe acea coasta normanda, la o ora atat de matinala, n-aveam nevoie de nimeni. Prezenta pescarusilor ma deranja: i-am gonit cu pietre. Si am inteles ca tipetele lor, de o stridenta supranaturala, erau exact ceea ce-mi trebuia, ca numai inspaimantatorul putea sa ma linisteasca si ca doar pentru a-l intalni ma trezisem inaintea rasaritului. - Cioran

Si in acea dimineata am cunoscut ce ma intriga si ce ma atragea mai mult.E atat de simplu totul acum, si totusi directiile spre care ma indrept ma depasesc.De fapt e frica de a incerca.Nici macar ochii tai calzi nu m-au convins intr-atat incat sa pot sa actionez. Cand stateam langa tine si frigul m-a cuprins, nu era din cauza racoarei matinale ci din cauza gandului ca trece timpul si eu va trebui sa plec.Si atunci ma cuprindea un val de caldura si continuam sa vorbesc sa nu ma gandesc si sa trag de timp.Si pe masura ce imi raspundeai aflam atat de multe despre tine,ma adanceam in ochii tai si ramaneam nemiscata, astfel incat sa sorb fiecare privire, fiecare gest. Sunt lacoma da,nu vreau sa pierd niciun indiciu care sa ma duca mai aproape de tine. Si totul ma face acum sa-mi pierd orice limita. De unde atata frumusete si caldura in ochii tai si eu fiind orbita de acel val de ceata nu am observat? De ce m-am comportat ca un copil rasfatat cand de fapt totul era clar. Doar eu eram instinctiva si dadeam glas gandurilor mele, mai mult sau mai putin frumoase.Si acum stiu ce vreau , dar mi-e greu sa constientizez. Mi-e frica sa nu fac vreo greseala. Am observat ca si tu ai ceva special pentru mine.Ce? Nu stiu.
Ochii tai si acum ma urmaresc, iar adancindu-ma tot mai mult in ei, am inceput sa vad tot mai mult sufletul tau. Si e o comoara.Am devenit lacoma.

Lost

Si mi-e atat de frig si foame iar picioarele abia ma mai asculta.Curg siroaie de apa pe fruntea mea iar glasul abia mi-l mai aud. Si totusi ard cu totul,febra m-a cuprins si parca imi invadeaza fiecare celula.
Ma uit in jur si imi dau seama ca de 10 minute sunt singura,nu vad pe nimeni cunoscut,mainile le tin impreunate sa ma incalzesc dar degeaba. S-a inserat iar eu inca nu stiu ce sa fac. Sunt intr-o tara straina,limba nu o cunosc si nu am nimic la mine.Doar eu si hainele de pe mine.Imi iau inima in dinti si singurul lucru ce stiu ca ma poate ajuta e numele strazii unde am fost cazati si pe care l-am retinut.
Merg de pe o strada pe alta,si parca nimeni nu vrea sa ma ajute,nimeni nu vorbeste engleza. Nu le inteleg limba stalcita iar frigurile ma iau din ce in ce mai tare.
La un moment dat se apropie un barbat de mine.Pare sa vrea sa ma ghideze.Poate a vazut lacrimile care curg fara sa le pot opri.In momentul in care s-a apropiat de mine si lacrimile au inghetat.Imi zice ceva in maghiara,nu-l inteleg.Ii zic in engleza,nu ma intelege.Continuam asa cateva minute,dupa care plec.Am ramas iarasi singura.
Merg mai departe si intrun final gasesc strada dar nu am codul de acces la hotel.Ma pun jos langa perete in fata intrarii si parca am halucinatii.Imi pun mana pe frunte:arde.
Mi-e greu sa ma ridic si parca mi-e mai bine.Aud o voce: Diana,ai patit ceva?Te simti mai bine?
Cred ca visez....si nu raspund.Vocea insista:Hai ca te duc in camera.Ti-am zis eu sa-ti iei medicamentele.Pe unde ai umblat atata timp?
M-am ridicat,l-am urmat si m-am dus in camera unde direct am adormit.Parca ca prin vis il vad langa mine,il strig de cateva ori in soapta,nu ma aude,as vrea sa-l rog sa aiba grija de mine dar imi spune "Scuza-ma ca te-am trezit.Noapte buna"

Îngaduie-mi

"Este un loc, niciunde, unde totul se sfârseste; fara
sperante, fara vorbe, fara voce, fara sunet, fara
calatori osteniti, pe o carare goala, fara nastere,
fara moarte, fara trup, fara noapte, fara zi si fara
zori în acel vid. Îngaduie-mi sa plutesc departe, acolo
unde-mi zboara visul" Maitreyi Devi

Ingaduie-mi sa uit ce am simtit cand te-am cunoscut,cand te-am atins cu privirea mea sfredelitoare,sa plec departe de lumea ta mult prea indepartata si diferita de a mea,sa imi urmez visul.
Visul meu care a devenit secundar datorita tie acum cateva luni,care desi era atat de puternic,cu timpul a slabit tot mai mult,in timp ce dragostea mea crestea.Iar acum iubirea mea a absenta.E intr-o stare latenta undeva,intr-un coltisor?sau lipseste si toata fericirea mea s-a dus.De ce lipseste?Nu stiu.Poate ca nu mai esti omul acela perfect,din visul meu de odinioara,poate ca a trecut prea mult timp fara sa te vad,poate e doar o falsa impresie.O data cu tine s-a dus si o parte din fericirea mea si te rog ingaduie-mi sa ma indrept acolo unde mi-e visul.