Ma plimb in ploaie si totul in jurul meu parca e din alt decor.Nu stiu unde trebuie sa ajung dar pasii ma ghideaza.Ma las in voia lor si cutreier strazile,uda si obosita cu gandul la Nimic.
In mijlocul multimii observ un chip.E o fatza stearsa,pala dar care are puterea de a ma opri in loc.Inima o ia razna si mintea mi se blocheaza.Reactiile mele au adormit,iar acum pot doar sa astept sa vad ce se va intampla.Imi doresc sa nu ma vada,sa plece mai departe iar eu sa raman in mijlocul strazii,iar ploaia sa imi stearga lacrimile de pe fatza.
El ...se uita in stanga ,in dreapta si pleaca mai departe.Eu...il urmaresc cu privirea pana se pierde in multime.Acum e doar o pata,o imperfectiune.
3 comentarii:
poate e mai bine asa...poate e mai bine ca ploaia ti-a sters lacrimile si el nu a vazut ce vulnerabila esti...pe mine ploaia de cele mai multe ori ma deprima...la fel ca si acum
Eu cred ca "ti s-a pus pata" pe el...
Din nou, sunt impresionat de caracterul general al acestui articol (din nou in sensul ca majoritatea articolelor tale au un asemenea caracter). Oricine putea sa spuna asta, aproape oricine se va regasi in aceste randuri, dar aproape nimeni nu le-ar fi putut pune intr-un decor care lasa ca imaginatia sa o ia razna si sa urce pe culmi. Este foarte expresiva, dar doar atat am de spus: nu sta prea mult in ploaie ca te racesti (metaforic vorbind).
Trimiteți un comentariu