Imperfectiune

Zilele trec,dar amaraciunea din suflet ramane.
Imi vine un gand in minte,de a o lua la goana,doar eu si cu mine insumi pe un alt drum.Am obosit.Am devenit ce uram si urasc ce iubeam.Doar fondul a ramas acelasi.Vreau sa-l redescopar,dar teama e mai puternica decat orice.Am invatat sa respir,sa merg,sa vorbesc din nou.Am renascut si in acelasi timp am murit.Am invatat sa mor.Dar n-am invatat sa iubesc din nou.Mi-e frica la fel cum ezita copilul sa faca primul pas.
Am invatat sa urasc.Am devenit umana.Nu stiam ce e frustrarea,ura,mania,invidia.
Cautarea perfectiunii ma distruge.Stiu ca n-o s-o ating niciodata,dar incerc.Nu-mi vad limitele,sunt un infinit de sperante,posibilitati...
Doar ca am obosit...si inca mai am mult de lucru...