Azi e o zi frumoasa:soare puternic,copii care rad si tipa,batranei care se plimba,flori care ma imbata cu parfumul lor si o mica vrabiuta care ciripeste de zor.Eu ma simt aterizata in mijlocul lor,straina de tot,aparent apatica la tot ce inseamna "viata".Unde am acumulat atata tristete?Nici eu nu stiu.Mama imi zicea cand eram mica "Printesele sunt un alt soi de fete:mereu fericite,gratioase si cu un print alaturi."Eu nu ma simt nici fericita,poate doar euforica si entuziasta uneori,nici gratioasa poate doar eleganta si nici nu am un print.
Simt ca nu-mi gasesc locul uneori si zambesc pentru ca alta data radeam de persoanele care simteau ca in alta parte ar fi mai bine.Le credeam inadaptabile social,iar acum ma regasesc eu in ele...
Ce ma facea vesela mai demult,acum ma dezgusta.Simt ca locul meu nu e aici,e undeva departe,intr-un trecut indepartat.
Vad lume decazuta si ma intristeaza.Vad prostie,dobitocie,nesimtire,lipsa de respect si ma inchid in mine.Lumea ma vede aroganta si ii inteleg.M-am schimbat mult si asta se observa.Nu ma pot abtine sa nu strig adevarul in gura mare.Iar adevarul doare.Pentru oricine doare,dar eu nu mai pot sa ma prefac.Jignesc prin sinceritatea mea si apoi imi pare rau.Dar imi statea pe suflet,trebuia sa dau afara.
Asculta mai multe audio Muzica
5 comentarii:
Ma revolt si spun:la naiba cu printesele!
Era un timp in care,cu inocenta caracteristica,visam si eu la acel print,la acea fericire.Ca sa ce?Ca sa-mi dau seama ca,visand,am dat cu piciorul broscoilor ce ma puteau face fericita,tristetilor ce le puteam tranforma in cele mai intense fericiri.Cat despre "negasirea locului"...nimeni nu poate sa spuna cu adevarat ca-"da!sunt fericit asa cum sunt;mi-am gasit fericirea aici,in locul acesta,cu persoana aceasta"...simple fabule!
Diana,nu stiu daca este o stare de moment aceasta,sau daca este,pur si simplu,o postare in plus.As vrea sa-ti spun insa,ca adevarul,in orice circumstanta si cu orice pret,trebuie spus.Trebuie "zbierat"!De ce sa-ti para rau?De faptul ca ai fost sincera?Inseamna ca adevarul spus de tine se transforma in cea mai mare minciuna.
Feerie!
Nu ma gandeam ca viata ar fi perfecta daca toti ar fi printi si eu fericita:)) Stiu ca fericirea mereu o cauti,mereu te zbati iar clipele cele mai frumoase sunt atunci cand incerci sa atingi un ideal,nu dupa ce il obtii.Dupa ce ai obtinut devine monoton.Cat despre "negasirea locului" cred ca e ceva de moment,iar in legatura cu sinceritatea am avut mare dreptate in ceea ce am scris,depinde cum e interpretat.Multumesc,Flori pentru sfaturi.
Pai cred ca mama ta avea dreptate: secretul fericirii e sa crezi ca exista printese.
Lumea este reflexia noastra. E frumoasa daca o vedem noi frumoasa si viceversa.
Eu spun ca fericirea este o floare rara. Si asa este. Dar nu pentru ca ea ar fi unica in lume, ci pentru ca depinde de fiecare din noi cum stie s-o culeaga.(Florile cele mai scumpe nu sunt acelea cumparate de la magazin, ci acelea pentru care trebuie sa te apleci ca sa le culegi).Si inca ceva, cum aceasta floare mai este inconjurata de multe alte flori, ne inselam din pacate de multe asupra parfumului, asupra culorii si intindem prea departe mainile, ca sa o putem numa atinge, daramite sa reusim sa o asezam in vaza noastra.
Da e o floare rara,si e a dracului de greu sa o culegi.:(
Trimiteți un comentariu