Zmeul meu nu mai are sfori...
Si-a luat zborul,undeva,departe,inspre nori.
Il tineam strans,ma jucam cu el,il aruncam in vant si apoi il trageam in jos.Radeam in hohote de neputinta lui si a venit ziua cand zmeul meu si-a luat avant...m-a ridicat putin in sus..s-a razgandit si mi-a lasat sforile ca suvenir.A fugit spre alte zari in timp ce eu tineam bratele ridicate si-l chemam inapoi.Am plans acum eu de neputinta mea ,am fugit,am sarit,dar totul in zadar.L-am strigat dar mi-a zambit sfidator si parca imi soptea "Te-ai jucat cu mine,m-ai tras pe sfori,acum ma joc eu cu tine.Inalta-te alaturi de mine de vei vrea sa cunosti alte lumi."
Imi doream aripi...sa ma inalt sa-l readuc inapoi dar zmeul meu e pierdut pe vecie.
2 comentarii:
nu e adevărat, zmeii se pierd şi se recuperează.
ei ''îţi suflă cu dor pe gene'', şi nu există demachiant pentru asta.
zmeii nu pier, zmeii nu se pierd, zmeii se iubesc atâta timp cât îi ai şi apoi îi laşi şi altora, mai sunt şi alte stele care să-i iubească...
iar apoi, poate se vor mai intoarce la tine. vor face aşa cum vânttul şi destinul îi supun!
E o parere interesanta.voi tine cont de ea.:) multumesc pentru comentarii.
Trimiteți un comentariu