Pe acea coasta normanda, la o ora atat de matinala, n-aveam nevoie de nimeni. Prezenta pescarusilor ma deranja: i-am gonit cu pietre. Si am inteles ca tipetele lor, de o stridenta supranaturala, erau exact ceea ce-mi trebuia, ca numai inspaimantatorul putea sa ma linisteasca si ca doar pentru a-l intalni ma trezisem inaintea rasaritului. - Cioran
Si in acea dimineata am cunoscut ce ma intriga si ce ma atragea mai mult.E atat de simplu totul acum, si totusi directiile spre care ma indrept ma depasesc.De fapt e frica de a incerca.Nici macar ochii tai calzi nu m-au convins intr-atat incat sa pot sa actionez. Cand stateam langa tine si frigul m-a cuprins, nu era din cauza racoarei matinale ci din cauza gandului ca trece timpul si eu va trebui sa plec.Si atunci ma cuprindea un val de caldura si continuam sa vorbesc sa nu ma gandesc si sa trag de timp.Si pe masura ce imi raspundeai aflam atat de multe despre tine,ma adanceam in ochii tai si ramaneam nemiscata, astfel incat sa sorb fiecare privire, fiecare gest. Sunt lacoma da,nu vreau sa pierd niciun indiciu care sa ma duca mai aproape de tine. Si totul ma face acum sa-mi pierd orice limita. De unde atata frumusete si caldura in ochii tai si eu fiind orbita de acel val de ceata nu am observat? De ce m-am comportat ca un copil rasfatat cand de fapt totul era clar. Doar eu eram instinctiva si dadeam glas gandurilor mele, mai mult sau mai putin frumoase.Si acum stiu ce vreau , dar mi-e greu sa constientizez. Mi-e frica sa nu fac vreo greseala. Am observat ca si tu ai ceva special pentru mine.Ce? Nu stiu.
Ochii tai si acum ma urmaresc, iar adancindu-ma tot mai mult in ei, am inceput sa vad tot mai mult sufletul tau. Si e o comoara.Am devenit lacoma.
