Aici se vor găsi creaţii de-ale mele, scrise sub pseudonimul de Diana Slavu. Primul pas pentru a schimba ceva e cuvantul.
sâmbătă, 17 noiembrie 2012
As vrea sa opresc anii în loc
Aş vrea să opresc anii în loc, să rămân aşa cum sunt acum. Cu fiecare clipă ce trece mă simt tot mai isteaţă dar mai puţin tânără. Iubesc tinereţea, energia, viaţa şi tot ce ţine de asta. Iubesc bărbaţii tineri şi frumoşi, cu chip senin, fără griji şi fără bani. Le-aş fura energia şi zâmbetul si tot.
joi, 8 noiembrie 2012
Ce e dragostea?
Ce e dragostea? Nu stiu dar stiam ca imi doream sa simt acei fiori, pe zi ce trecea tot mai mult. În prăpastia în care eram doar dragostea mă mai putea salva. Devenisem un robot, ghidat de instincte şi de scopurile altora, nu ale mele. Nu mai aveam viaţă şi nici putere. Era trist cum şi ultima picătură se scurgea din mine, iar eu eram matorul principal.Cum moartea mă caracteriza. Şi în intunericul acesta, s-a ivit şi prima dorinţă după atâta timp.
-Doamne, vreau sa iubesc, să fiu iarăşi eu insămi; chiar de va fi să mă ardă focul iubirii, chiar de mă va distruge iar flăcările mă vor înghiţi, vreau să simt iarăşi cum fericirea şi extazul curg în mine.
Şi dorinţa mi s-a îndeplinit. Nu ştiu ce e, dar o simt. E peste tot în mine, ca o boală în ultima fază.S-a răspândit până la inimă.Dar moartea asta e mult mai dulce, mai aşteptată. O dată ce iubirea fuge de tine, iar şi iar, apare o stare de linişte şi în acelaşi timp de transformare.Eşti un alt om. Sufletul plânge dar mintea te consolează. Din acea frustrare, din eşecul iubirii, abia atunci poti să creezi mai mult ca oricând, mai de preţ fiecare pas pe care il faci. Marile opere s-au născut din acele chinuri în care toţi ne zbatem mai devreme sau mai târziu. Atunci ideile curg. Dacă nu există iubire, nu există nimic. Nici scop, nici vise, nici idei, nici "aer". Esti doar o suflare de vânt, o epavă, un invizibil. Îţi negi propria-ti natură umană şi te transformi în ceva mecanic.
Plătesc cu lacrimi fiecare clipă, dar o răscumpăr cu muncă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)