Lucrurile se intampla in jurul tau, dar tu esti prea prins sa mai constientizezi ca esti o marioneta in propriul tau joc. Credeai ca tu tragi sforile si radeai in sinea ta, iti placea sa vezi felul in care manipulai oamenii, dar roata se intoarce, iar din cand in cand tu esti cel care se lasa manipulat.
Era un joc frumos intre noi. Dar am obosit. Am obosit sa-l controlez, sa ma las controlata. Am obosit chiar sa experimentez. Am invatat multe, dar toate au avut un pret. Ca sa fii fericit e necesara linistea interioara. Cum sa fiu fericita, cand tot dupa provocari, dupa aventuri am alergat? Ma plictisesc repede de toate lucrurile din jur si nimic nu ma mai incanta dupa in timp. Problema apare atunci cand sufletul meu ramane prins in acea realitate. Sufletul meu a ramas acolo, dar in acelasi timp m-am plictisit si caut altceva.
Si aceste legaturi create nu mai pot fi dizolvate usor. Ranesc suflete dar mai ales pe al meu il zdrobesc.
Totul se distruge in jurul meu, doar pentru a simti cateva momente stari de euforie, de nebunie, de placere. Dar odata ce trece starea asta, esti in sevraj. Iubirea e cel mai puternic drog. Te aduce pe cele mai inalte culmi, dar in acelasi timp te coboara la mii de metru sub pamant. Si nu mai poti iesi. Te sufoci.
Eram cu el in camera si l-am intrebat: "Cum poti fi atat de diferit de la o clipa la alta?" Bineinteles, ca nu mi-a raspuns. Tacerea il caracterizeaza. Raspunsul l-am aflat singura, rascolind in interiorul meu. Eram o obsesie pentru el. Eram tot ceea ce nu putea avea si spera ca intr-o zi ma va obtine. Ii lasam uneori impresia ca sunt a lui, dar repede ii spulberam acest vis. Si innebunea in interior. Acum eram rece, acum calda cu el. Si eram un premiu pentru el. Lupta pentru premiu, dar tot mai anevoioasa era calea. Nu putea ajunge niciodata la premiu, dar de multe ori credea ca mai are putin. Si atunci apaream eu si ii spulberam visele. Uneori simteam ca are ceva in suflet si ca ma iubeste, dar alteori ma simteam ca o jucarie foarte speciala si scumpa, pe care nu si-o putea permite. Si totul, datorita felului meu de a fi cu el. Imi testam limitele cu el. Simteam ca trebuie sa invat, iar el era un subiect bun de studiu. Ne meritam unul pe celalalt. Eu voiam sa simt si sa invat, iar el voia sa obtina ceea ce nu putea avea. Multe femei il placeau, dar imi spunea frecvent ca se plictiseste groaznic de repede. Cu mine nu avea timp sa se plictiseasca. "Esti mai schimbatoare ca vremea" imi spunea, din cand in cand.
Dar in timpul acesta, sufletul meu suferea. Nu mai stia ce voia. Voiam jocul acesta, il voiam pe el, sau era doar obisnuinta?
Nu mai aveam liniste. Nici macar noaptea cand dormeam nu puteam sa ma odihnesc. Nu stiam cum sa-i spun ca nu-l mai vreau. Nici macar nu eram sigura de asta, dar intuiam ca in mine totul s-a sfarsit.
