Odată cu tine

O dulce depărtare, dulce iubire. Am alergat înspre tine,iar acum că te-ai ascuns, fug în toate direcţiile. Nu te mai caut decât in mine, pentru că acolo ştiu că te voi găsi mereu. Am renunţat pentru moment, la mine şi la noi, dar la tine cum aş putea-o face? Acum că te-am pierdut, alerg. Şi nu mai ştiu unde să mă opresc, când şi cum. Mă îndrăgostesc, dar îmi trece când te visez. Simt că visul meu nu s-a spulberat,deşi eu insămi am renunţat la el. Undeva, departe, sper că şi gândurile tale sunt la fel.Dar tare mă tem că nu. Echilibrul meu s-a dus, o dată cu visul meu. Aş vrea să-mi auzi gândurile, dar tare mă tem că te-ai pierde în ele, că te-ar absorbi lacome. Aşa cum tu nu inţelegi cuvintele acestea, aşa cum limba română ţi-e străină aşa nici eu nu am înţeles de ce ai fugit şi de ce m-ai lăsat şi pe mine să "fug". M-ai împins fără să vrei în căutarea iubirii,dar cum aş putea eu oare să o găsesc când am întâlnit-o şi în aceeaşi zi am şi pierdut-o, odată cu tine?

Timp.Viaţă.Moarte

Ce e timpul? Ce e viaţa? Ce e moartea?
Sunt noţiuni atât de ambigue că nici măcar nu pot să le dau o definiţie aproximativă.
Dar ştiu că murim în fiecare clipă,o părticica din noi se transformă sau dispare.În unele zile,murim mai mult.Şi din păcate o mare contribuţie o au şi semenii noştri. Ca nişte vampiri ne sug serul vieţii,zi de zi. Chiar cele mai apropiate persoane ne omoară cu indiferenţă, sarcasm, lăcomie, invidie, ură etc. Şi e normal. Suntem singuri în lumea asta, şi aşa am fost mereu. Am constatat destul de târziu singurătatea cu care ne naştem şi imposibilitatea de a-ţi aduna prietenii,rudele,la un loc.Aparent, e posibil,dar distanţa dintre noi şi ceilalţi e nemăsurabil de mare. Doar corpurile sunt apropiate, dar mintea, sufletul, gândurile sunt la mii de kilometri depărtare. De ce un om când moare e uitat atât de repede?(Cu excepţia geniilor şi a altor categorii de persoane).E simplu, pentru că a fost înlocuit. Egoismul ne face să avem grijă doar de viaţa noastră. Încă de la naştere suntem condamnaţi. Ucidem idei,ganduri, vise, dorinţe.Îi infestăm şi pe ei cu nemulţumire, cu eşecurile si frustrările noastre. Societatea ne vrea roboţi:fără sentimente,fără creativitate, fără viata.
Timp...Viaţă ...Moarte...toate sunt legate între ele şi totuşi fiecare are o cu totul altă definiţie. Şi totuşi există viaţă dupa moarte?

Fără sentimente

Fără sentimente. Asa am reactionat când am auzit vestea. Nu o căutam şi totuşi a apărut. Şi am reacţionat atipic mie. Total obiectiv. Nicio emoţie, doar ganduri pasagere. Aşa ca tine. În momentul în care m-ai înlocuit, probabil ca m-aş fi infundat în sentimente de ură, frică, nebunie, iubire şi multe altele. Probabil că aş fi urlat şi o parte din mine ar fi murit. Acum par seacă. Sectorul meu dedicat ţie a fost înlocuit. Iar în momentul în care aud numele tau, programul meu interior nu te recunoaşte, nu reacţioneaza. Eşti un străin,nu ai acces. Şi nici nu mai există nicio portiţă. E ciudat cum lucrurile s-au schimbat, cum lacrimile seacă, cum tristetea se transformă în bucurie, cum omul se maturizează, cum ochii mei văd ce înainte nu puteau să vadă. Şi fiecare schimbare, fiecare surâs, fiecare lacrimă ma duc tot mai departe de tine. Distanţa dintre noi e mai mare decât un ocean, iar oceanul sunt eu.