Ce e timpul? Ce e viaţa? Ce e moartea?
Sunt noţiuni atât de ambigue că nici măcar nu pot să le dau o definiţie aproximativă.
Dar ştiu că murim în fiecare clipă,o părticica din noi se transformă sau dispare.În unele zile,murim mai mult.Şi din păcate o mare contribuţie o au şi semenii noştri. Ca nişte vampiri ne sug serul vieţii,zi de zi. Chiar cele mai apropiate persoane ne omoară cu indiferenţă, sarcasm, lăcomie, invidie, ură etc. Şi e normal. Suntem singuri în lumea asta, şi aşa am fost mereu. Am constatat destul de târziu singurătatea cu care ne naştem şi imposibilitatea de a-ţi aduna prietenii,rudele,la un loc.Aparent, e posibil,dar distanţa dintre noi şi ceilalţi e nemăsurabil de mare. Doar corpurile sunt apropiate, dar mintea, sufletul, gândurile sunt la mii de kilometri depărtare. De ce un om când moare e uitat atât de repede?(Cu excepţia geniilor şi a altor categorii de persoane).E simplu, pentru că a fost înlocuit. Egoismul ne face să avem grijă doar de viaţa noastră. Încă de la naştere suntem condamnaţi. Ucidem idei,ganduri, vise, dorinţe.Îi infestăm şi pe ei cu nemulţumire, cu eşecurile si frustrările noastre. Societatea ne vrea roboţi:fără sentimente,fără creativitate, fără viata.
Timp...Viaţă ...Moarte...toate sunt legate între ele şi totuşi fiecare are o cu totul altă definiţie. Şi totuşi există viaţă dupa moarte?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu