O mână de nisip, şi e de ajuns.Dar când un bloc se ridică peste noapte, peste tine,atunci oare mai poţi respira? Oare te poţi ridica mai sus decât însuşi blocul de nisip? Mă sufoc şi nu mai ajung la capăt. Dacă drumul e aşa de anevoios cum e cerul?
Din prăpastie m-am ridicat şi în prăpastie am ajuns.E atât de întuneric şi de frig aici, încât sunt una cu prăpastia. Parcă mi-e familiar locul,iar pereţii mă îmbraţişează.Mi-au simţit lipsa, de mult nu m-au mai atins. Acum îi mângâi dar inima mi-e pentru a doua oara ruptă.Doar bucăţele micuţe au mai rămas pe jos. Le zdrobesc cu călcâiul şi un rânjet apare pe faţa mea. Dacă tot nu mai am inimă de ce aş mai avea frică?
Dacă nu mai am frică de ce aş mai plânge? Dacă nu mai plâng de ce aş mai "fi"?
