In alta lume

M-am aşezat cu emoţie si dorinţă de a cunoaşte pe pat lângă ea. Era semiîntuneric şi doar privirea noastră era tot ce conta. Am cautat luminiţa din ochi dar n-am vazut decât absenţa luminii. M-am concentrat pe un punct fix, şi în câteva secunde am pătruns într-o altă lume. Chipul ei se înceţoşa şi devenea din ce în ce mai frumos. Are trăsături de înger, sau de ceva ce nu e lumesc. Ochii ca nişte mărgăritare mari şi bine conturaţi se uita la mine atat de frumos încât nu-mi pot lua privirea. O lumină prinde contur pe faţa ei. Mă aştept să fie galbenă dar e albă. Un alb lăptos, pur, emblematic, care se reflecta în lumină. Ochilor mei nu le vină să creadă. Ceea ce văd e o lumina mare puternică albă. Apare o ceaţă şi chipul ei dispare, dar restul rămâne. Totul e din ce în ce mai incitant. Descopar tot mai multe. Chipul îi dispare şi iarasi apare. O ceaţă placută o învăluie iar trăsăturile ei devin din ce în ce mai fine, mai altfel. Imi vine să-i transmit iubire, iar energia din mine simt cum merge inspre ea. Pe chip îi apare un ochi care dispare foarte rapid. Apoi ochii îi sunt în lacrimi. După deconectare....simteam ca nu mai traiesc în lumea asta, ca sunt într-un corp străin care nu mai reacţionează la fel. Simţeam furnicături în picioare, si parcă nu ma mai ascultau, iar mintea mea zbura. Nu mai eram eu. Sau eram captiva într-un corp.

Candva...demult...

Stau în faţa foii şi pentru prima data cuvintele sunt atât de multe în mine dar nu pot sa le scot afară.E atât de greu să-mi găsesc direcţia, am impresia că nici nu mai stiu cine sunt, ce vreau, ce caut. E dezolant când vezi cum trec zilele, iar tu nu mai eşti la fel, iar cei pe care îi iubeşti se schimbă încontinuu, tot mai repede. Si mă întreb uneori: Care e sensul vieţii? Care e scopul meu? Mă uit cu atata fascinare şi în acelaşi timp deznădejde în jurul meu şi vad pasiuni. Pentru diverse: pictură, dans, drept, fotbal...etc. Vad persoane atat de cuprinse de ceea ce fac, parcă si-ar da viaţa pentru pasiunea lor. Nu se plictisesc şi nu renunţă. Şi apoi mă uit la mine. Nu ştiu care e pasiunea mea adevărată. La început, mă las cuprinsă de entuziasm şi dau ce am mai bun, dar apoi renunţ. Uneori pentru că nu mă simt suficient de bună, alteori obosesc sau îmi piere entuziasmul, şi las totul baltă. Aş da orice sa nu ma schimb, sa perseverez, dar se pare ca prin natura mea, ma adaptez, ma transform.Mereu în căutarea necunoscului, a altor tărâmuri,abandonez ce am. Cu puţine regrete, ma îndrept spre altceva. Iubesc şi apoi mă îndepărtez. Fiecare ar trebui să aiba o misiune în viaţa, dar simt că pentru mine nu există ceva mai mult decât o adiere de vânt. Si totuşi ajung să iubesc tot ce mă înconjoară şi în acelaşi timp să ignor frumuseţea vieţii.