Lecţie de viaţă

Destinul meu devine şi destinul altora. Cursul vieţii mele se împleteşte cu cel al persoanelor care apar subit în viaţa mea şi nu mai dispar. Pot să-i citesc ca pe o carte deschisă, deşi prefer să n-o fac, să păstrez aparenţele, dramul acela de mister care te face să vrei să afli mai multe, să cercetezi. Eu simt şi parcă aş şti tot doar prin ascultarea vocii mele interioare. E atât de simplu, banal de simplu şi totuşi aproape toţi suntem orbi şi ne bucurăm de asta. Simt lucruri despre persoane care nu pot fi descrise în cuvinte, doar le ştii şi ţi le imaginezi, dar cuvintele nu sunt suficiente pentru a le descrie. Cuvintele sunt moarte, nu generează nimic. M-aş sacrifica pentru oameni, deşi ştiu că ei n-ar face la fel pentru mine, şi asta mă bucură. Vreau să dăruiesc tot ce am mai bun, fără a aştepta ceva în schimb. E mai mult decât divin, să poţi să te pui pe locul 2 şi să nu ceri nimic. Iubesc oamenii, chiar dacă majoritatea au renunţat la iubire, chiar dacă aproape toţi nu au nimic de oferit. Simt că am atât de multă iubire în mine, încât aş putea să ofer necondiţionat, şi fără limită. Iubirea m-a salvat şi tot iubirea m-a adus pe calea aceasta. Am fost lipsită prea mult timp de iubire ca să mai pot să ma reîntorc vreodată în lumea aia întunecată în care majoritatea se află. Aş vrea să strig, să le spun persoanelor pe care le iubesc, ceea ce simt, dar cuvintele îmi rămân blocate şi pot doar să exprim, nu chiar să le rostesc. O mare putere aduce şi o mare responsabilitate, sau pericol dacă nu e controlată cum trebuie. Trebuie să ai foarte mare grija cum îti gestionezi gândurile şi în ce fel acţionezi. Nimic nu e întâmplător, totul e trecător, dar o urmă rămâne. Ajungi să renaşti la un moment dat, şi totul se sterge cu buretele, dar asta nu înseamnă nimic, pentru că totul va apărea la momentul potrivit. Ocazii unice în viaţă le ratăm pentru că ne e frică sau aşa simţim, şi totuşi ceea ce facem e bine. Poate nu ne dăm seama pe moment, dar pe urmă vom realiza că e bine ce s-a întamplat, pentru ca noi să ne dezvoltăm personal.

Control

Sunt coplesita. Am fost aruncata intr-un maldar de sentimente, de trairi si nu mai stiu cum sa le controlez. Ma transform zilnic si ma surprind cu fiecare clipa. Am impresia ca sunt un izvor nesecat de un cocktail de ganduri. Nu mai cred in coincidente, cred in semne. Le-am ignorat atat timp si acum nu mai am scapare. Nu poti nega evidentul. Totul ma duce intr-o directie paralela cu scopul meu iar eu inca nu stiu unde se vor intretaia si care e misiunea mea. Mintea mea e cel mai puternic prieten dar si dusman in acelasi timp. O folosesc la maxim, cu fiecare zi tot mai mult, iar acum vrea sa se razbune, isi cauta revansa. Am crezut ca am scapat de lupta interioara, 2 saptamani am fost in extaz total, iar acum se da o batalie in mine. Uneori simt ca nu ma sunt eu in corpul meu ca o forta mai presus de mine, pune stapanire, iar eu ma las condusa ca intr-o transa. Daca ma opun in mine are loc o lupta intensa, ce ma epuizeaza, ma schimba. Ma simt singura pe planeta asta, iar oamenii nu=mi ofera raspunsurile necesare. Cred ca trebuie sa le gasesc in natura.Am rupt contactul cu natura, cu animalele, cu viata. Am fugit inspre oameni, iar acum deoarece am neglijat aceasta parte, ma simt pierduta oarecum. Am redescoperit puteri foarte mari pe care le am si care sunt foarte greu de controlat. Responsabilitatea ma caracterizeaza acum. Trebuie sa preiau cat mai mult controlul.