Mintea mea gaseste mii de scuze, de acuze

M-am hotarat sa scriu un roman. Un roman care va cuprinde o parte din gandurile , emotiile si amintirile mele. Nu am de gand sa-l public. Nu vreau sa impart cu toata lumea ceea ce sunt, dar vreau sa scriu.

Cel mai pretios lucru pentru mine este libertatea. Si apoi pasiunea si fericirea. Fara libertate simt ca nu traiesc, ca nu am un scop in viata. Fara pasiune nu sunt eu. Eu sunt intruchiparea pasiunii, fara ea o parte din mine ar lipsi. Iar fericirea? Am alergat o viata dupa ea, in timp ce ea fugea de mine.

Oamenilor le este frica sa se exprime, sa-si recunoasca slabiciunile. Ni se spune mereu ca trebuie sa fim puternici, duri, ca nu trebuie sa ne indragostim cu usurinta, ca trebuie sa ne alegem vorbele. Si lista acestor limitari creste tot mai mult. In final consecinta e ca ajungem niste oameni frustrati.
Eu stiu sa traiesc emotiile si sa le descriu cat mai bine. Cu cat avem mai multe emotii cu atat traim mai mult si mai bine. Emotiile pozitive cat si cele negative sunt la fel de bune, intr-un anumit fel. Ne aduc mai aproape de limite. Uneori, simt ca vreau sa-mi depasesc limitele, sa ies din aceasta cutie care ma sufoca uneori. Vreau sa traiesc si sa simt ceea ce n-am mai trait sau simtit. Sunt un vanator prin definitie. Dar in acelasi timp, lanturi grele ma tin aici prinsa de o realitate pierduta. Frica de necunoscut nu ma reprezinta, dar ma domina uneori.
As vrea sa strig ca iubesc, sa le spun persoanelor fata de care simt acest lucru, dar nu pot. Societatea m-a invatat ca nu e bine sa spui ca iubesti, pentru ca va fi interpretat gresit.
Am invatat ca doar in momentul in care am renuntat cu totul la mine, la egoul meu, la persoana mea, doar atunci m-am regasit. A durat cateva clipe, dar acele clipe erau o eternitate. Surprinzator, cartile de dezvoltare personala pe care le-am citit si care acum sunt un trend, nu m-au ajutat prea mult. Mi-au creat o falsa aparenta a ceea ce sunt a ceea ce-mi doresc. Ni se tot spune ca oamenii de succes trebuie sa aiba un scop clar, predefinit. Dar daca eu nu am niciun scop de acest gen, de inavutire? Daca ceea ce imi doresc eu, nu are legatura cu banii sau cu faima?
Iubesc si trebuie sa reprim. De ce iubirea e asociata cu slabiciunea? De ce cand iubesti si spui asta, oamenii se sperie si fug, sau nu stiu cum sa reactioneze? Oamenii asociaza iubirea cu casatoria, cu lanturi, cu obligatii, cand iubirea adevarata iti da cea mai mare libertate.
De ce vor oamenii singuranta cand nimic in lumea asta nu e sigur, si totul se poate spulbera intr-o clipita? De ce fericirea noastra depinde de niste bani, de statut, de apreciere?

I-am spus ca il iubesc si el a fugit. Vorbele mele erau o eliberare pentru mine, dar au devenit niste regrete. Uneori e bine sa porti o masca. Toti o facem, toti ne jucam rolul de pe scena, si totul e perfect.
Imi doresc sa uit, dar nu pot. Mintea mea gaseste mii de scuze, de acuze. Mintea mea deruleaza neincetat scene din trecut. Cred ca are o problema, vrea sa ma lege de trecut, cand eu traiesc in prezent si sunt orientata spre viitor. Vrea sa ma aduca spre o alta realitate, cand eu nu-mi doresc asta. Cateodata mintea e cel mai mare dusman al meu, si cel mai mare inchizitor.
De ce nu exista inca o formula magica ca sa poti uita? De ce oamenii nu au inventat asta, cand este clar ca exista o nevoie? De ce nu putem desface aceste legaturi? Doar timpul le dezleaga, dar timpul este in defavoarea noastra.