O forta superioara

Cand pierzi pe cineva drag, tot universul se prabuseste peste tine si te sufoca. E greu sa iti mai gasesti oxigenul. Jocul dintre noi a luat sfarsit. Cred ca destinul a decis pentru noi. Era mult prea daunator pentru el sa il mai folosesc in experimentele mele. M-am folosit de el, dar am ajuns sa depinde de el. Nu stiu daca obisnuinta sau iubirea mi l-au instalat in minte. E ca un virus care nu-mi mai da pace ziua si noaptea, 24 de ore din 24. Gandurile mele pentru a-l aduce cat mai aproape, l-au indepartat. Candva nu-l doream, dar era mereu langa mine.
Candva i-am propus un joc: daca ma alege pe mine, va suferi, va fi prins intr-un joc fara scapare, dar va cunoaste ce n-a mai cunoscut; daca va renunta nu va gusta din marul pacatului, insa va fi impacat cu el.
A decis sa mearga pe acelasi drum cu mine , pana binele l-a oprit sa mai continue asa. A inceput sa ii fie din ce in ce mai rau psihic si fizic. Il vedeam ca sufera, in timp ce eu ma simteam tot mai bine. Imi luam puterea din el, ii luam energia si visele. Acest joc a continuat, pana cand nu stiu ce s-a intamplat, dar nu m-a mai cautat deloc. Imi raspundea, dar nu ma mai cauta, nu mai voia sa ma vada.
Si atunci universul meu s-a prabusit. Am constientizat ca am pierdut ceva ce n-am avut niciodata, si ca unele vorbe ar trebui spuse la timpul lor. Stiam ca mai este legat de mine, dar trebuia sa ii dau drumul, sa nu-l mai caut nici eu. Imi spunea ca se simte foarte rau, voiam sa-l ajut, dar nu puteam. Nu mai aveam forta necesara. Am incercat sa-i controlez mintea, dar in timp ce faceam asta ma epuizam pe mine. Ganduri negative se amestecau cu gandurile pozitive, stari contradictorii traiam. Acum eram in extaz pentru ca in clipa urmatoare sa fiu in agonie. Si agonia era atat de puternica, incat simteam ca nu-mi mai doresc sa traiesc. Si atunci, intr-o seara de vara, mi-am dat seama, ca noi suntem manipulati, ca nu eram eu cea care il controla pe el, nici el pe mine, ci ceva superior ne controla pe noi. O forta invizibila tragea sforile, si poate ca radea pe seama noastra, sau ne observa zilnic reactiile. Candva credeam ca am un control foarte bun, si ca nu se poate intampla nimic rau. Credeam ca eu eram cea care il controla pe el, si pe mine si tot. Cand de fapt, amandoi eram marionete, condusi de ceea ce simteam. Simteam lucruri divine, lasam ratiunea deoparte si credeam ca acea fericire va dura mult. Timpul se oprea in loc in acele momente.
Stiam ca trebuie sa renuntam la legatura aceasta dintre noi, dar nu aveam curajul niciunul sa o facem. Si atunci cand stiam ca nu mai am ce sa pierd, am renuntat de a-l mai manipula. I-am spus pentru prima data ca il iubesc, dar ca o sa dispar si ca se va simti mai bine si el si eu. Mi-a spus ca nu vrea sa dispar, dar cred ca stia si el ca e cea mai buna varianta pentru amandoi.
Nu a mai dat niciun semn de viata si cu mare greutate nu l-am mai cautat nici eu. Dar in fiecare clipa simteam ca o otrava in tot corpul, ceva ma indemna sa merg mai departe, sa continui sa ii fac rau. Stiu ca imi vor ramane doar amintirile si numele lui intr-o carte, candva in viitor.
Imi doresc sa pot duce aceasta lupta cu mine insami, de a ma opune acelei forte irezistibile de a-l cauta.
Chiar in clipa in care am renuntat, cel care m-a initiat in aceste taine mi-a scris. Stiu ca el m-a adus pe acest drum, si candva eu eram manipulata de el, si el de o forta superioara, dar acum nu mai reprezenta nimic pentru mine. Nu mai simteam nimic cand ii auzeam vocea, mintea mea era invadata de celalalt. Si credeam ca poate ma va ajuta.... Dar in acest moment nu stiu nici cum, nici cand, ce ma va salva.