Pasiune III

Pasiunea ne poate transforma. Putem trai povesti frumoase, urate sau incredibile. Dar niciodata nu este exclus sa te indragostesti. Dar cum iti dai seama ca te-ai indragostit? Care e linia de demarcare intre acestea doua, cand sunt atat de asemanatoare?

Eram la un concert in Bucuresti. Era multa lume in jurul nostru, printre care multi cunoscuti. Am trecut pe langa el, fara sa-l bag in seama, prefacandu-ma ca nu-l vad. Nu aveam nevoie de prezenta lui, desi jumate dintre motivele pentru care am mers pana la Bucuresti erau pentru el. Dar fiind acolo, inconjurata de atatia baieti interesanti, parca el conta mai putin. Parca era invizibil, sters in multimea aceea.
Am mers intr-un alt loc cu gashca mea de prieteni si ne distram linistiti. Oricum stiam ca avea sa ma caute. Simteam asta si nu prea ma interesa.
Si intradevar dupa scurt timp a venit la mine. Era vrajit de mine si incetul cu incetul si eu de el. A plecat si dupa am mers eu la el.
Si timpul a trecut repede. Nu ne interesa pe niciunul concertul, muzica, nimic. Era ceva interzis dar frumos. Eram precauta, sa nu ne observe cineva din jur, dar pe el il deranja asta si se vedea in privirea lui. La un moment dat, n-a mai rezistat pentru ca nu-l lasam sa ma sarute si mi-a spus ca il supar foarte tare. Nu tinea cont de precautiile mele, dar cu toate acestea eu trebuia sa le respect.
El era un copil. Nu era un barbat adevarat, dar imi placea inocenta din privire, din gesturi si din vorbe. De acea inocenta mi-am dat seama abia acum dupa cateva luni. Si inevitabil ma atasasem de acea inocenta. Daca as fi vazut rautate si egoism ca la inceput nu as fi avut cum sa ma atasez, dar asa...legatura s-a creat. Ne strangeam in brate si parca simteam ceva ce vorbele nu pot exprima. Poate din aceasta cauza el nu se exprima in cuvinte. Uneori ma enerva....Aveam nevoie de vorbe, dar el tacea si ma privea frumos. Si atat. Poate daca m-ar fi facut sa rad, daca mi-ar fi spus vorbe intelepte, poate altfel ar fi fost situatia acum.
Stiam ca isi doreste mai mult de la mine, dar eu ii ofeream doar firmituri de atentie si de atingeri. Trebuia sa se multumeasca cu putin. "Cine nu are ochi negri saruta si albastri" - se spune despre cel care , neavand ceea ce doreste, se multumeste cu ceea ce are.

What do you do to be a successful person?

Today I felt lost. I didn't know which is my aim, or my passion. I have so many activities I like, that I don't know which ones are relevant. I want a successful career and I learn everyday, but is not enough. All the books tell you that you should know exactly what you want to become, what you'll do in 5 or 10 years. I used to know, but I don't anymore. I used to know step by step which is the final destination, but now I am confused. I like many things and I get bored of things very quickly. I like to learn more and more. I want to know about almost everything. I want to be complete. I want a piece of this and a piece of that. For me a successful person is a person complete. I want to be successful inside not only outside. I learn everyday to be a successful person, I try to see my defects, and to improve my qualities. I learned today, that some of us shouldn't know all the road, it's enough to know 100 meters in front of us, and in time we'll see gradually our life mission.

Ce e etic in iubire?

Sa iubesti cu pasiune poate sa nu fie etic. Nici macar moral. Si totusi de multe ori nu suntem etici , pentru ca simtim, pentru ca e mai presus de ratiune. Pentru ca esti prins in doua lumi, pentru ca nu poti renunta la ceva, pentru ca vrei doua lucruri. Traiam o iubire care ma facea sa incalc etica, majoritatea principiilor si tot ceea ce credeam eu. Imi doream sa simt, sa traiesc si sa visez. Si langa el simteam toate acestea. Nu intr-un mod rational, dar mereu si mereu mai mult. Cand era langa mine, simteam ca nimic nu mai exista in jurul nostru si ca e atata liniste si pace. Deja deveniseram dependenti unul de celalalt. Candva nu insemna nimic, dimpotriva ma enerva, iar acum nu mai puteam sa nu ma gandesc la el. Si in acelasi timp nu as fi vrut sa fie iubitul meu. Nu eram pe aceeasi lungime de unda, si mi-era greu sa comunic cu el. Era greu sa-l vad langa mine si sa nu-l sarut, dar era si mai greu sa vorbesc cu el fara emotii, fara certitudinea ca ne intelegem dintr-o privire. Ceea ce faceam nu era bine, il amageam si el deja era prins in aceasta poveste care nu ar fi avut niciodata un final fericit pentru el. Eu iubeam din toate punctele de vedere pe altcineva. Am asemanat aceasta situatie cu un conflict de legi. Iar eu eram judecatorul care trebuia sa-si dea seama care lege se aplica. Nu puteam sa dau o sentinta. Puteam doar sa aman. Etica si principiile mele au fost infrante pe jumatate.

Pasiune

Ce e pasiunea? Nu stiu sa o descriu foarte bine, mai degraba o simt. Pasiunea iti amplifica emotiile cand stii ca e interzis sa simti. Ne intalneam intamplator si la inceput nu simteam nimic. Ca si cum ar fi un necunoscut, neatractiv si fara ceva aparte. Dar in momentul in care m-a atins pe brat atunci ceva s-a declansat. In interior si in exterior eram diferita. Imi placea senzatia, simteam cum totul ia foc si parca un curent circula prin mine. As fi vrut sa se repete la nesfarsit aceasta senzatie- atat de greu de obtinut. Candva incercam sa reprim, dar acum simteam ca traiesc. Nu-mi pasa de persoana de langa mine care imi dadea senzatiile acestea, parca as fi vrut sa simt tot mai mult. Incercam sa fug, dar nu puteam, ceva ma tinea acolo, parca o forta invizibila ma lega de maini si de picioare. S-a apropiat de mine, in mijlocul strazii si m-a luat in brate. Eu stateam paralizata si nu puteam sa scot un cuvant, sau sa reactionez. Parca uitasem pana si cum ma cheama. Dar o voce in mintea mea spunea mereu, Indeparteaza-te,- era constiinta. Si atunci s-a dat o lupta in mine. Era asa de dureros si in acelasi timp asa de placut. S-a lipit de mine, ii vedeam doar buzele, si am uitat sa mai respir. Simteam ca as face orice pentru un sarut, dar in acelasi timp vocea din mintea mea nu se oprea. Si cu mare greu, am facut un pas inspre el, l-am strans tare in brate, dar mi-am ascuns fata, ca sa nu ma sarute. Nu stiu ce gandea el, dar eu eram cu un picior in prapastie. Nu mai puteam sa ma dezlipesc de el. Cu cat il strangeam mai tare in brate cu atat il cunosteam mai bine, ii simteam emotiile. Stiam ca ma doreste de mult timp, ca s-a gandit la mine dar abia acum eram sigura. O forta puternica curgea in mine si in el, iar masinile blocurile ce ne inconjurau au disparut pentru noi. Am mers intr-un loc retras, imi doream sa-i vad prezentul si trecutul. Imi placea ideea de a fi considerata o vrajitoare de catre el. Incercam sa-i induc faptul ca fac vraji, dar nu ma credea, doar zambea. Nici eu nu credeam, dar ideea era atragatoare. Am inceput sa ma uit in ochii lui, si el in ai mei si incetul cu incetul ma pierdeam in privire. Am trecut dincolo de ochi si am patruns in suflet. Ochiul era doar o fereastra pentru mine si cu usurinta am intrat inauntru. Spre surprinderea mea am vazut bunatate, suferinta, copilarie. Era ceva ce nu puteam descrie, doar simteam. Il priveam in intimitatea lui si el ma lasa. Vedeam doar lucruri bune iar eu il credeam atat de rau. O emotie puternica m-a cuprins si imi venea sa plang. Parca ii traiam eu povestea vietii lui. M-am oprit pentru ca mi-a spus ca nu mai poate respira si ca simte o durere in piept. Cred ca ii facusem rau, fara sa vreau. Ne-am plimbat prin oras, in ploaie, in Sibiu. Nu stiam orasul, el nu ma stia pe mine si ne completam. M-a luat de mana iar eu nu m-am opus. Parca eram doi copii indragostiti si fericiti. Cand a ajuns langa casa veche care ma astepta, a incercat sa ma sarute, l-am respins cu durere si pe chipul lui am observat suparare. Apoi a mai incercat odata si parca nu mai puteam sa ma impotrivesc. Simteam ca innebunesc si ca mor daca nu-l sarut. Cu cat se apropia mai mult de mine cu atat era intensitatea mai puternica si lanturile care ma prindeau mai grele. Caldura pe care o simteam era innabusitoare iar mintea mea nu mai reactiona. Nu mai puteam gandi, nu mai puteam face nimic, nu mai aveam forta sau cuvinte.S-a oprit foarte aproape de mine si mi-a cerut sa-l sarut. Am refuzat si am dat sa plec, iar atunci m-a prins cu putere si m-a sarutat. Nu mai stiam nimic. Parca as fi fost dependenta de acel sarut iar acum mi-am primit doza. Ne-am sarutat minute in sir, dar oricum pierdusem notiunea timpului. Nu stiu daca au trecut 10 minute sau 20 de minute. Nu mai puteam sa ne dezlipim unu de celalalt. Stomacul imi fremata iar mintea mea era data peste cap. Nu mai stiam cine sunt, ce fac, sau ce caut acolo. Am incercat sa plec dar orele au trecut, iar noi tot prinsi intr-un sarut eram. Intr-un final am plecat, iar semnele "bolii" s-au instalat. Nu mai puteam sa mananc sau sa ma mai concentrez, eram pierduta in timp si spatiu, cu gandul la el.